AICI SAU ACOLO? » munca

13 dec 09, A treia zi in PARADIS, pe Rhapsody of the Seas

kigami — Sun, 13 Dec 2009 14:34:44 +0000

Azi m-am apucat sa scriu cu spor de la ora pranzului ca sa nu ma trezesc diseara ca sunt prea obosita si sa va las fara nici o veste din a TREIA zi aici in PARADIS, pe Rhapsody of the Seas. Ziua a inceput bine, la ora 10.30 cand a sunat alarma. Este o alta zi pe mare. Navigam ca niste adevarati marinari ce suntem si in aceasta minunata zi de 13 decembrie vom fi platiti: DA, ni se dau bani pentru faptele noastre bune, aici la rame! Dar sa nu va ganditi la niste sume astronomice! Nuuuu, compania nu-si permite sa ne plateasca niste salarii normale, ci ii indeamna tot pe pasageri sa ne dea bacsis. Asa este creat sistemul aici. Un salariu mic sau foarte mic, ai de ales!, iar restul consta in bacsis, faimosul TIPS, despre care se vorbeste atata. Dar, din pacate bacsisul este un termen aproape necunoscut australienilor. Natiunea lor nu se bazeaza pe asa ceva, salariile lor sunt suficiente sa supravietuiasca fara sa astepte nimic in plus. Total diferiti de americani. Ei seamana mult cu englezii. Chiar vorbeam zilele trecute cu o romanca din Brisbane, care este intr-o relatie cu un australian si lucreaza in cazinou, ca este platita pe ora 28 de dolari. Va dati seama? 28 de dolari, iar bacsisul nu este permis in cazinourile din Australia. Am facut eu un calcul estimativ si ii ajunge sa traiasca foarte bine.

Acum este ora 15.30 si am o pauza pana la 18.30. Tura mea a inceput pe la 11 cand impreuna cu alti doi colegi si un supervizor, am adus toate cipurile de la caserie si niste cutii metalice numite “floturi”, am setat toate mesele sa fie pregatite pentru jucatori, am pus cipurile la ruleta si alte mici instrumente de care avem nevoie in timpul jocului. Dupa ce a venit tura de ora 12, am luat pauza de masa. Am mancat o supa de vita facuta de filipinezi. Eu sunt un mare fan al supelor filipineze atata timp cat nu sunt foarte picante. Le gatesc similar cu ale noastre: legume, carne si mai pun din cand in cand varza fiarta. dar sa stiti ca e tare gustoasa.

Dupa pauza de masa, m-am intors in cazinou si am mai muncit inca vreo ora jumatate-doua. Nu s-a intamplat nimic interesant pentru ca acest cazinou este gol jumatate din zi. In timpul zilei, majoritatea pasagerilor sunt la plaja pe punte, la piscina, se balacesc, mananca sau dorm. Putini sunt doritorii de jocuri de noroc, chiar daca avem niste promotii extraordinare. Poti juca cu doar 3 dolari la Black Jack sau 50 centi la ruleta. Nu cred ca exista cazinou in lume cu asa sume minime. Numai pe Royal Caribbean totul este posibil!

La ora 14, am luat o pauza lunga pana la 18.30. O data pe croaziera, are loc pe vas faimoasa petrecere a anilor 70, cu muzica si activitati specifice perioadei respective. Poate pentru pasagerii nostri e o activitate placuta, dar pentru noi este un chin. Compania a hotarat ca pentru Noaptea anilor 70, dealerii trebuie sa poarte niste veste franjurate la margini din catifea de culori tipatoare: roz, verde, mov, rosu, albastru arprins. Noi le uram din tot sufletul pentru ca sunt incomode si nu ni se par profesioniste. Dar asta este tematica serii si nu prea avem ce sa facem. O sa vedeti uniforma in poza, unde este o domnisoara care nu vrea sa i se vada fata, asa ca am pozat doar vesta.

Deja este ora 23.30 si ar fi trebuit sa termin, dar se pare ca este plin cazinoul, nu au reusit sa inchida nici macar o masa. Pe vas, nu vor inchde niciodata o masa cu jucatori, ci asteapta pana acestia pleaca si de abia atunci incep sa inchida. Asa ca sper ca dupa pauza in care va scriu acest minunat si “indispensabil” post sa fiu trimisa la culcare. Ma intorc oricum sa-l termin si sa va zic noapte buna!

Ziua de munca s-a terminat mai repede decat ma asteptam. Cum am ajuns in cazinou dupa pauza mi s-a zis ca pot pleca acasa, ca am terminat. Bucurie mare. Am coborat in cabina sa-mi iau laptopul ca sa postez acest articol si am hotarat sa dau o fuga prin barul nostru unde seara de seara se aduna colegii la un pahar de bere, la o barfa sau se organizeaza diferite petreceri. Va spun maine ce s-a intamplat in seara asta! Daca imi mai aduc aminte………!!!!

FRUMOASA VESTUTA PENTRU PETRECEREA ANILOR 70

A trecut si pastele

kigami — Fri, 15 May 2009 01:55:47 +0000

Zilele astea am cam lipsit din zona virtuala. Am fost tare bolnavioara si cred ca doctorii imi dadeau tic-tac. Am stat vreo 3 zile la pat cu antibiotice. Si totul a pornit de la o durere in gat. Nu va ganditi ca am vazut ursul si am tipat pana n-am mai putut, ci pur si simplu durerea a aparut progresiv pana n-am mai putut funtiona in limite normale. M-am dus la doctor care a zis ca sa stau linistita ca n-am nimic, mi-a dat niste medicamente si m-a trimis la culcare in cabina. Dar medicamentele nu-si faceau efectul. Parca era mai rau. Gatul tot ma durea, aparuse si o tuse pe care nu o aveam, dar ce era ciudat era ca nu aveam febra. Deci nici o infectie pe nicaieri. Iar mie imi venea sa-mi tai gatul cu ceva, asa tare ma durea. Au mai trecut ceva zile si am inceput sa ma simt un pic mai bine. Macar reuseam sa dorm noptile ca lumea. M-am dus iar la control, si doctorul a zis: “Ah, daca te simti mai bine e totul ok, deci diseara te intorci la munca”. Eu n-as fi vrut, dar aici nu te pui cu doctorul. El taie si spanzura, iar pentru o raceala te trateaza cu aspirine si ibuprofen pana cazi din picioare. Abia apoi apar antibioticele. Ca nu cumva sa profite cineva de o simpla raceala si sa aiba zile libere. Ca trebuie sa functionezi 7 zile pe saptamana. Nu-si permit “proprietarii de sclavi” sa lipsesti prea mult de la munca

Din acest motiv, nu am reusit sub nici o forma sa va transmit toate cele bune de Paste, un PASTE FERICT si tot ce va doriti, dar mai ales sanatate ca tare rau e cand nu o ai.

HRISTOS A INVIAT!

Pentru cei ce-mi seamana si cei atat de diferiti de mine

kigami — Wed, 04 Mar 2009 03:18:14 +0000

Ma gandesc de cateva saptamani sa impartasesc experientele mele cu voi, cu cei din lumea virtuala, cu cei care imi seamana si cu cei care sunt atat de diferiti de mine.

Poate exista cineva acolo care ar vrea sa stie ce se intampla in aceasta lume, in lumea vaselor de croaziera, in lumea viselor, a muncii grele pentru multi dintre cei de aici, in lumea imposibilului, in aceasta CAPSULA A TIMPULUI, cum o numesc eu. O lume fara luni si vineri, fara weekend, fara zi libera, fara mancarica gatita acasa, fara prietenii si vecinii din bloc, fara administrator si, cateodata, fara libertate, dar o lume care ne fascineaza si ne atrage in vartejul ei, in frumusetea vacantei alaturi de munca.

Ce e mai frumos decat sa stai pe o plaja din Bahamas sau Mexic cu nisip moale si fin, cu un pahar de Pinã Colada in mana, in timp cei de acasa se chinuie in trafic, se cearta la coada la supermarket si isi barfesc administratorul sau vecinii plecati din tara? Ce e mai frumos decats a-ti faci prieteni din toata lumea si daca niciodata n-ai fost in Jamaica, Brazilia, Nicaragua sau Ungaria poti sta de vorba cu unul din colegii tai si sa-ti spuna cum e tara si poporul lui.