Asadar, cu cele doua vize de America, m-am suit in avionul catre Miami, strigand: “MIAMI here I come!”. Recunosc ca am lasat in urma niste suflete triste, familia mea care inca mai spera ca urmatorul contract sa fie ultimul si sa ma intorc acasa sa fiu langa ei. Dar momentan nu le pot spune nimic, criza asta ma impinge catre tari straine mai mult decat niciodata. Drumul catre Miami a fost lung si obositor, dar dupa un pahar de whisky si o pastila pentru durerile mele de spate, am dormit ca un copil cateva ore bune, trezindu-ma doar sa mi se aseze o tava cu mancare in fata. Am calatorit cu Lufthansa si nu prea am fost multumita. Sa nu aiba ei un televizor incorporat in scaunul din fata ta…e chiar prea mult. Sa trebuiasca sa ma uit doar la ce transmit ei pe un ecran mic in stanga deasupra scaunului, sa-mi ramana gatul, si asa subred, stramb. Nuuuuuu! Nu mi-a placut! Dar ce pot face cand cea care plateste este compania???? Dar surpriza de-abia venea!

Dupa acest drum lung si obositor in aeroportul din Miami ma astepta cu pancarda un angajat al companiei….bineinteles ca a uitat LIMUZINA acasa, dar, spre norocul lui, m-a dus si m-a cazat la un hotel de 4 stele, nu la unul de 2- 3 cum se intampla de obicei. Aici apare surpriza: hotelul superb, camera imensa cu un dublu pat pentru 5 persoane, nu 2, plasma, bombonele mentolate si cina platita. Panorama din camera era superba, se vedea tot Miami, de fapt centrul orasului, cu ale lui cladiri inalte, gradini si poduri. Sincera sa fiu nu ma asteptam sa-mi placa Miami. Intotdeauna m-am gandit la Miami doar ca la un brand, unde lumea vine sa se imbogateasca sau sa arate ce poseda, in nici un caz, un oras ce merita vizitat. M-am inselat! Dar scopul acestui blog, unul din ele cel putin, este de a darama prejudecatile despre fapte, locuri si oameni despre care stim atat de putine.